C. G. JUNG TIPURI PSIHOLOGICE. Traducere din germană de VIORICA NIŞCOV HUMANITAS

Recreând un penis după amputare

Copyright © The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Gazda va fi Sam Tanenhaus, redactorul-şef al Book Review. Care e monstrul ce se ascunde sub pat? Răspunsul neaşteptat e bunătatea, potrivit psihanalistului Adam Phillips şi istoricului Barbara Taylor. Singurele exemplare pe care le recunoaştem drept realmente bune recreând un penis după amputare nişte sfinţi strălucitori şi supradimensionaţi ai bunătăţii, precum Maica Tereza, Nelson Mandela sau Dalai Lama, la fel de străini de existenţa noastră zgârcită ca nişte extratereştri.

Poanta cărţii e că noi toţi ne luptăm cu bunătatea noastră înnăscută, de care de- C Eu şi Roger Această meditaţie despre abuzul uman asupra animalelor pune faţă în faţă un cimpanzeu şi un om. Siebert meditează şi face însemnări. Roger scrâşneşte din dinţi şi apoi dă cu labele prin aer ca şi cum ar vrea să prindă ceva.

Tensiunea se acumulează: oare aceste primate dificile vor ajunge la o înţelegere? E evident că Roger se simte jalnic, ca multe animale închise, dar ce-l roade pe Siebert? Autorul pare să îndure cel mai groaznic tip de nelinişte metafizică, de incapacitate de a echilibra apartenenţa la tribul uman cu abuzurile pe care le-am făcut asupra altor fiinţe. Ne spune că îşi doreşte din tot sufletul să se întoarcă în epoca în care oamenii erau una cu maimuţele, ca să înţeleagă ce vede şi recreând un penis după amputare Roger.

Cititorul are senzaţia că nefericirea lui Siebert e mai adâncă; dacă aşa stau lucrurile, totul rămâne oricum un mister. Ceea ce ştie Siebert e că oamenii împing animalele sălbatice la limita dispariţiei, distrugându-le habitatele, recurgând la braconaj şi agricultură intensivă. Le împingem totodată la limita nebuniei. Autorul descrie imagini cu erecție proastă pe prietena ta luând-o razna, călcând în picioare colibe şi ucigându-i pe săteni, după ce vânătorii le-au ucis părinţii şi grupurile sociale.

Elizabeth Royte scrie frecvent în Book Review. Dacă Siebert a umblat prin jungle să audă ţipetele şi strigătele animalelor sălbatice, Roger n-a avut niciodată această şansă.

Deşi e o carte cu o perspectivă asupra lumii extrem de biocentrică, The Wauchula Woods Accord Armonia din pădurea Wauchula se concentrează, în mod ciudat, asupra lui Siebert. Aici, se flatează singur din belşug. Autorul se întreabă dacă faptul că petrece atâta timp cu Roger nu-i va face rău cimpanzeului, din moment ce-l va lăsa singur în curând.

E uşor, totuşi, să treci cu vederea acest solipsism şi să te minunezi, în schimb, de profunzimile complicate ale analizei lui Siebert despre oameni şi maimuţe. Alternându-şi reflecţiile cu incursiuni istorice, poveşti despre călătorii exotice şi conversaţii neintenţionat ironice cu creaţionişti, Siebert e fascinant chiar şi atunci recreând un penis după amputare ne chinuie.

recreând un penis după amputare

Fireşte, toate aceste filozofări nu sunt pentru oricine. Dar cartea merită o şansă. De ce? E un risc tocmai pentru că ne amestecă nevoile şi dorinţele cu nevoile şi dorinţele altora, într-un fel în care aşa-zisul interes propriu nu poate Amestecându-ne cu necunoscuţi Separându-ne de bunătatea din noi, ajungem să ne eschivăm, adunând fragmente din bunătatea pierdută şi magică a copilăriei, îngroziţi că ura pe care o simţim e mai puternică decât dragostea.

Recreând un penis după amputare de istorie modernă la Universitatea East London, Taylor a scris mai multe cărţi, între care Mary Wollstonecraft and the Feminist Imagination. Presupun că Taylor s-a stăpânit, iar rezultatul colaborării lor se citeşte ca un thriller inteligent în care cititorul e deopotrivă victimă şi agresor. Phillips şi Taylor sugerează că nu e o experienţă uşoară.

Ar fi putut s-o excludă pe Lucie de la Tour du Pin, care deţinea nişte aptitudini de supravieţuire comparabile cu ale lui şi a cărei impresionantă autobiografie, începută pe când avea 50 de ani, nu a ieşit niciodată din circuitul editurilor.

Născută în elegantul cartier Faubourg St. Germain din Paris înîn anul în care peste 6. Lucie era o femeie care avea să înveţe mult mai mult de-atât. Tatăl ei soldat lipsea de acasă mai tot timpul luptând, de pildă, de partea americanilor în timpul revoluţiei loriar mama ei incapabilă, o doamnă de onoare a Mariei Antoaneta, nu se putea pune cu Madame de Rothe, bunica despotică şi avară a lui Lucie.

De Rothe, pe care Lucie o ura, era capul familiei, în locul presupusului său amant, arhiepiscopul de Toulouse şi Narbonne, care era şi fratele bunicului lui Lucie.

Deşi nefericită în tinereţe, de la Tour du Pin a avut noroc când a venit vremea să-şi facă o viaţă proprie. Recreând un penis după amputare căsătorit cu Frédéric-Séraphim de Gouvernet, aristocrat şi soldat pe care nu-l văzuse înaintea logodnei oficiale, dar care îl cunoscuse pe tatăl ei în timpul războiului din America.

În cele din urmă, acesta s-a pripăşit pe lângă casă, iar căsnicia lor s-a dovedit a fi neobişnuit de bună, durând aproape 50 de ani. Fireşte, casa nu mai era un loc fix. Monarhist constituţional şi aristocrat liberal, Frédéric s-a aflat în poziţia bizară, după cum observă Moorehead, de a contribui la stârnirea revoluţiei ce a condus la peripatetica viaţă în exil a familiei sale, ca să nu mai vorbim de ghilotinarea a numeroşi prieteni şi rude.

Deşi există destui cronicari ai Revoluţiei franceze — Edmund Burke, Gouverneur Morris, Hippolyte Taine, Jules Michelet, impresionant citaţi cu toţii de către Moorehead —, Dancing to the Precipice Dansând pe marginea prăpăstiei conferă poveştii o urgenţă macabră şi un absurd elegant.

Înîn plin Regim al Terorii, de la Tour du Pin a reuşit să obţină paşapoarte pentru ea şi familia sa care pe atunci număra doi copii. În martie, s-au urcat cu toţii pe nava Diana, cu destinaţia Boston, ducând cu ei 50 de sticle de vin de Burgundia, borcane de carne de gâscă şi gem, precum şi un pian — din moment ce nimeni nu-şi închipuia că ar fi putut găsi un asemenea instrument şi pe celălalt mal al Atlanticului. Stabilindu-se în nordul statului New York, printre familii ca Schuyler şi van Rensselaer — penis negru olandeză a Americii, îmbogăţită prin agricultură şi însuşirea terenurilor de vânătoare ale indienilor iroquois —, de la Tour du Pin s-a adaptat la noua ei viaţă cu o uimitoare uşurinţă, cumpărând cinci sclavi, deşi cu o anumită şovăială, pentru a o ajuta să cultive cei de acri de pământ, să muncească în livada imensă de meri şi în lăptăria pe care ea şi Frédéric au cumpărat-o după ce au vândut bunurile ei, între care şi pianul.

După moartea lui Robespierre, când proprietăţile recreând un penis după amputare le-au fost înapoiate emigraţilor francezi, Lucie a renunţat cu părere de rău la fermă, unde se simţea mai în siguranţă recreând un penis după amputare în Franţa. După ce şi-au eliberat sclavii, ea şi soţul ei s-au întors acasă, unde urmau să-şi ceară înapoi domeniile. În mai puţin de doi ani, totuşi, o încercare de lovitură de stat organizată de aripa dreaptă i-a silit să-şi facă bagajele şi să plece, de această dată în Anglia, unde au rămas până când Napoleon a preluat puterea şi perucile au revenit la modă.

Deşi de la Tour du Pin a refuzat invitaţia de a fi doamnă de onoare a împărătesei Josephine, îşi petrecea serile în compania acesteia la Bordeaux, la ordinul expres al lui Napoleon, pe care îl considerase dintotdeauna fermecător.

ÎnFrédéric a Relatarea lui Moorehead despre Revoluţia franceză are o urgenţă macabră şi un absurd elegant.

recreând un penis după amputare

Însă oricât l-ar fi admirat pe Napoleon, după înfrângerea de la Recreând un penis după amputare, de la Tour du Pin şi-a oferit sprijinul restaurării monarhului de Bourbon. La urma urmei, Frédéric scăpase de probleme, fiind numit ambasador la Haga, datorită rangului nobiliar.

NYTBR 63 | 3 august by Editura Univers - Issuu

Intens populată uneori la grămadă cu evenimente, personaje şi detalii de istorie socială precum şi cu comentarii neîntrerupte despre moda francezăDancing to the Precipice dezvăluie foarte puţin despre viaţa lăuntrică a protagonistei sale. Subtila sa capacitate de observaţie nu s-a aplicat şi asupra propriei persoane, din câte ştim noi, iar Moorehead, spre meritul ei, nu se bagă în detalii biografice. Chiar dimpotrivă. Cumpătarea sa e demnă de cea a protagonistei şi, în mare parte, autoarea o lasă pe Lucie de la Tour du Pin să vorbească în nume propriu.

Bărbații recreând un penis după amputare penis și femeile care îi frecventa pe Germaine de Staël, Talleyrand şi Chateaubriand îşi creează astfel o imagine uşor snoabă şi lipsită de darul introspecţiei, dar harnică şi esenţial decentă.

Bine pregătită în arta subterfugiului, deşi îi plăcea să pretindă contrariul, Lucie a fost, pe scurt, o oportunistă atrăgătoare cu o remarcabilă rezistenţă.

Intalniri fete armasesti

A rămas însărcinată de 10 ori, a făcut şase copii, dintre care numai unul i-a supravieţuit. Prezentând cu abilitate aceste lovituri ale sorţii, Moorehead sugerează înţelegătoare de ce Lucie de la Tour du Pin nu s-a dedat la introspecţie, de ce nu s-a dat bătută şi nici călcată în picioare de vremuri.

A pierdut prieteni şi rude, regi şi curţi regale, averi şi poziţii. Transcriindu-şi memoriile realiste în carnete îmbrăcate în piele roşie în timp ce Franţa intra din nou într-o perioadă zbuciumată, cu Ludovic Filip detronat şi Ludovic Napoleon încoronat ca împăratul Napoleon al III-lea, de la Tour du Pin a făcut ce ştia ea cel mai bine: h a rezistat.

recreând un penis după amputare

În primul ei volum de povestiri, Reasons for and Advantages of Breathing Motivele şi avantajele respiraţieiautoarea înfăţişează sudul american modern ca pe o civilizaţie care s-a apropiat dezastruos de limită.

Natura e distrusă sistematic. Harper Perennial. Titlul volumului atinge o coardă neobişnuit de afectată şi aparţine, curios lucru, singurei povestiri plasate în nord, însă reuşeşte să confere postura subiacentă a cărţii: dată fiind starea lucrurilor, rămânerea în viaţă e un lucru de care o persoană rezonabilă s-ar putea să trebuiască să fie convinsă.

Dacă această perioadă pare sumbră pentru omenire, gândiţi-vă cum stau lucrurile pentru animale. Volumul începe cum să aflați dimensiunea penisului o povestire obsedantă intitulată Mule Killers, în care naratorul lui Peelle relatează anul în care au intrat tractoarele la ferma bunicului său din apropiere de Nashville, condamnând măgarii credincioşi şi harnici ai familiei să fie vânduţi drept viitoare hrană de câini.

Povestirea e o elegie excelent construită şi dedicată bătrânului sud agrar, tocmai când până şi acesta recunoaşte pierderile neîncetate şi dificultăţile din trecut, când înăbuşirea emoţiilor putea părea fără doar şi poate o chestiune de supravieţuire. Ea şi o prietenă primesc bani ca să facă munca de jos la un grajd.

După terminarea treburilor, călăresc doi ponei bătrâni şi-l spionează pe îngrijitorul dezmăţat şi întreaga sa colecţie de doamne, care îşi ignoră caii de rasă ca să petreacă lungi după-amieze în casa lui plină de scrumiere.

Povestirea surprinde perfect un anumit gen de fericire: un moment din copilărie de prietenie inseparabilă, când este posibilă aproape o comunicare cu lumea animală, când eşti conştient de sex şi moarte, dar nici una nu te-a răvăşit.

recreând un penis după amputare

Totuşi, nostalgia după acea perioadă e mai degrabă jalnică decât frumoasă. Recreând un penis după amputare toţi naratorii lui Peelle, nici aceasta nu-şi va accepta pierderile. Materia întunecată din aceste povestiri e dragostea, vizibilă mai ales într-o formă negativă, ca în povestirea recreând un penis după amputare dă titlul cărţii şi care documentează prăbuşirea unei căsnicii într-un oraş anonim şi acoperit de zăpadă.

Când soţul ei înstrăinat vine şi pleacă din pa- n-ar numi-o dragoste. Povestirea nu prezintă nici un mod de a repara haosul provocat în natură şi nu oferă nici o uşurare pentru durerea pierderilor suferite de Jack.

Se termină cu o idee care recreând un penis după amputare, în mod oportun, sumbră şi totuşi semi-religioasă, Jack fiind silit să renunţe la îndoielile în privinţa panterei şi să accepte posibilitatea fatală a existenţei sale: în cele din urmă, ceva mai important decât el însuşi.

Ultima povestire din carte, Shadow on a Weary Land e, poate, cea mai desăvârşită şi memorabilă, cu scântei de inteligenţă de-a lungul profunzimii sale. Naratorul şi doi prieteni nodul pe penis săi, doi trăsniţi, se află în căutarea unei comori despre care se spune că a recreând un penis după amputare fratele lui Jesse James în pădurea de lângă oraşul lor, năpădită de constructori din Nashville care îşi trasează împărţirea terenului.

Naratorul e un bătrân, un fost inventator care a căzut pradă drogurilor şi apoi unui atac cerebral. Poate că e cea mai puţin afectuoasă şi plăcută terapie posibilă, dar tocmai acest aspect e atât de potrivit.

Ma făcut o întrebi numai.

În povestirile lui Peelle, unele suflete par îngheţate dincolo de limita căldurii umane. Phantom Pain ne oferă încă un personaj care a depăşit toate hotarele apropierii umane, un taxidermist şi fost alcoolic pe nume Jack Wells, care îşi epuizează legătura cu fosta soţie, Jeanne, o relaţie pe care nici unul preţ — în contextul ciclurilor nestăvilite ale vieţii şi morţii.

Peelle strecoară şi un strop de speranţă în această ultimă povestire, ceea ce o face şi mai tulburătoare. Toate cele opt povestiri din acest volum sunt mici realizări de meşteşug literar, remarcabile prin consistenţa stilului şi a ritmului. Însă sub suprafaţa lucrurilor se ascunde o anumită cruzime, o înclinaţie de a călca în picioare orice limită a bunului simţ, care te trimite cu gândul la maeştrii prozei scurte tulburătoare precum Mary Gaitskill sau chiar Alice Munro. Peelle ar putea fi considerată o scriitoare sudistă, din moment ce trăieşte la Nashville şi îşi plasează, în mare parte, povestirile în acea zonă, însă recreând un penis după amputare sudist pare secundar.

Majoritatea personajelor ei n-au o istorie în locurile unde trăiesc şi nici legături de familie vizibile. Această dezrădăcinare face, în parte, obiectul prozei lui Peelle, dar, asemeni multor obiective de-ale autoarei, nu aparţine exclusiv sudului.

Prin atenţia sa aparte, prin temele consistente şi prin perspectiva amplă asupra suferinţei umane, Peelle are toate datele unei scriitoare care sfidează etichetele şi-şi creează proh priile categorii. Analiza lui Caldwell este subtilă, dar destul de onestă şi directă în interpretarea acestei istorii. Islamului nu i-a luat mult pentru a-şi revendica din nou Europa. Acum sunt mai mult de 15 milioane, printre care 5 milioane în Franţa, 4 în Germania şi 2 în Marea Britanie.

Populaţiile băştinaşe ale Europei Occidentale nu au votat pentru prezenţa turcilor şi marocanilor în Amsterdam, a kurzilor în Suedia, a arabilor în Londra sau a pakistanezilor şi indienilor în Bradford şi West Yorkshire.

Boom-ul economic postbelic şi lipsa ocazională a forţei de muncă au adus imigranţii, iar aceştia şi-au pus amprenta asupra cartierelor în care s-au stabilit. În societatea europeană s-a produs o falie.

Pe de o parte erau cei care doreau să-şi conserve propriul univers aşa cum era. Pe de alta, opinia elitei, care insista asupra inevitabilităţii şi legitimităţii noii imigraţii.

La rândul lor, nou-veniţii, la început timizi, au început să aibă pretenţii tot mai ample. Era ceva ciudat aici: au fugit din calea urgiei şi a eşecului de pe pământul strămoşilor lor, dar au adus urgia cu ei.

Islamul politic a crescut pe solul de acasă, din Orientul Mijlociu, Africa de nord şi Asia sudică, dar o generaţie mai tânără din Europa i-a determinat angajarea pe calea noului radicalism islamic. Femeile emancipate au renunţat la voal în Egipt, Turcia şi Iran în anii ; astăzi, există femei musulmane care îşi revendică dreptul de a purta burqa la Paris.

Asistenţa socială europeană a tentat şi a ajutat noul islamism. Două treimi din imamii din Franţa trăiesc din ajutoare sociale. A fost greu pentru europeni, recreând un penis după amputare Caldwell, să îşi dea seama dacă aceşti imigranţi îndrăzneţi erau asistaţi social disperaţi sau invadatori hotărâţi, gata să-şi impună voinţa în societăţile dispuse la relativism moral şi toleranţă.

N studiu comandat de Camera Comunelor din Marea Britanie privind atacurile cu bombă din metroul londonez din 7 iulie a surprins ostilitatea noului islamism faţă de ideea asimilării şi faţă de însăşi ideea de naţionalitate. Trei din cei patru atacatori erau cetăţeni britanici deja de două generaţii, născuţi în West Yorkshire.