Mărirea penisului, un moft costisitor

Mări penisul mare

Conținutul

pantaloni pentru bărbați penis

VICE Staff De exemplu, dacă aș fi întrebat dacă sunt mulțumit de mărimea penisului meu, aș zice da. Pe de altă parte, dacă aș fi întrebat dacă mi-aș dori câțiva centimetri în plus, n-aș zice nu.

dilatat

Așadar, concluzia ar fi că oricine ar reuși să inventeze o metodă sigură, eficientă și accesibilă de mărire a penisului s-ar îmbogăți peste noapte. Se pare că tehnologia asta a fost deja inventată.

E vorba de un simplu dispozitiv de tracțiune penilă compus dintr-un ham de plastic care se atașează pe capul penisului și un altul care stă la baza acestuia.

a apărut o cicatrice pe penis

Cele două vergele de metal care conectează aceste hamuri pot fi lungite, treptat, de utilizatorul care dorește să-și întindă penisul. Eficacitatea acestui dispozitiv de a lungi penisurile a fost confirmată de mai multe studii, iar Amazon îți vinde așa ceva la 24,99 de dolari. Bineînțeles, există mări penisul mare multitudine de variante, cu prețuri de la 75 la trei sute de dolari.

decoct de erecție de sunătoare

Dar se pare că nimeni n-a ajuns, totuși, miliardar din vânzarea acestor produse. Mi se pare ciudat, pentru că a miliarde de oameni vor un penis mai mare decât media în viața lor și b drăciile astea lungesc penisul peste medie în doar câteva luni.

erecție penis moale ce este

Așa susține știința. Aceasta e singura metodă non-chirurgicală care s-a dovedit că poate lungi penisul. Utilizatorii unui studiu publicat în revista British Association of Urological Surgeons a descoperit că, în medie, persoanele care au folosit un dispozitiv de tracțiune penilă patru ore pe zi timp de șase luni și-au lungit penisul cu 1,7 centimetri.

un mijloc de reducere a erecției

E adevărar că un penis flasc mai lung are o utilitate limitată, dar, în studii lungimea penisului flas întins e folosită de obicei pentru aproximarea lungimii penisului în erecție — probabil pentru că e greu să menții o erecție pe care s-o poată măsura urologul tău.

Alte studii pe dispozitive de lungire a mări penisul mare au avut rezultate identice.

ce plante îmbunătățesc erecția

Poate că 1,7 centimetri nu e mult, dar pentru un tip cu o lungime medie a penisului de 14,2 centimetri înseamnă o creștere de 12 procente.