Viata sociala

Dimensiunea standard a penisului în erecție

Lungimea ideală a penisului în erecţie şi în stare flască

Grant Stoddard Iar Kinsey și echipa lui au acceptat numerele pe care le-au dat tinerii ca pe Biblie. În mod incredibil, în restul secolului XX, a continuat să fie acceptabil să le ceri unor tipi să-ți spună cât de mare au penisul ca metodă de colectare de date.

site feminin despre penis trebuie să deschid penisul

În aniiDurex a făcut un sondaj non-reprezentativ la care lungimea și circumferința au crescut la 16, respectiv la 13 centimetri. Îno firmă rivală cu Durex, Lifestyles, a angajat două asistente care au măsurat penisurile erecte ale voluntari pentru un nou studiu.

Disfunctia erectila indusa de pornografie

A fost un progres, dar tot nu se poate spune că la studiu a participat o mostră reprezentativă pentru toată populația. Mai mult, aceste informații n-au fost colectate într-un mediu clinic, ci într-un cort din spatele unui club de noapte din Dimensiunea standard a penisului în erecție.

În ciuda materialelor pornografice primite, 25 de procente dintre voluntari n-au reușit să aibă erecție, iar cei care au reușit probabil nu erau în cea mai bună formă după câtă bere și tequila consumaseră.

totul despre penisul la bărbați remediu pentru lipsa erecției

Rezultatele au fost, de data asta, de 14,90 centimetri ca lungime și 12,60 centimetri ca circumferință. ÎnDebby Herbenick — tot de la Institutul Kinsey — a decis că informațiile colectate de la respondenți ar putea fi mai precise dacă acestora li s-ar promite niște prezervative mai potrivite pentru mărimea lor.

erecție slabă și penis mic penis daniel radcliffe

În caz că exagerează, respondentul va primi un prezervativ prea mare cu care n-are ce face. Mărimile găsite de Herbenick au fost și mai mici.

A notat o lungime medie de 14,47 centimetri și o circumferință medie de 12,21 centimetri. O altă descoperire interesantă a studiului a confirmat ceva ce mulți deținători de penis știau deja: chiar și atunci când sunt atașate de aceeași persoană, unele erecții sunt mai impresionante decât altele, iar asta are impact asupra măsurătorilor.

cu o erecție, un testicul pleacă de ce apare și dispare o erecție